Cum ne antrenăm sistemul imunitar?

A venit anotimpul rece! Suntem bucuroși să inspirăm aerul proaspăt și să alergăm iar prin zăpadă, ca niște copii. Dar…cum ne antrenăm sistemul imunitar?

Sistemul imunitar are în subordine mai mulți ”soldați” care ies la luptă atunci când organismul este atacat de virusuri sau bacterii. Aceștia sunt anticorpii, care trebuie menținuți tot timpul în stare de veghe pentru a putea apăra organismul când este necesar.

Persoanele care au un sistem imunitar slăbit din cauza extenuării fizice sau psihice, sunt cele mai expuse la atacul microbilor. Aceștia pătrund cu ușurință prin mucoasa respiratorie, care este mult mai sensibilă în perioada rece. Și de aici, până la extinderea microbilor în tot corpul, este doar un pas.

Cea mai bună soluție este să ne antrenăm din timp sistemul imunitar, astfel încât perioada rece să ne găsească pregătiți.

În ce constă ”antrenamentul”?

Plimbări prin vânt și ploaie/zăpadă

Plimbările lungi prin furtună de zăpadă sau ploie sunt eficiente, cu condiția să purtăm îmbrăcăminte adecvată și să nu exagerăm. Circulația sângelui învață adaptarea la mediul vitreg și se antrenează. Atenție și la umezeala de la picioare, pentru că frigul odată instalat, lasă cale liberă virusurilor gripale.

Să tremurăm de frig pentru 2-3 minute!

Putem ieși din când în când, îmbrăcați ușor, până în fața ușii, chiar dacă afara crapă pietrele de ger! Tremuratul pentru câteva minute este un antrenament excelent pentru sistemul imunitar. Sângele este pus în mișcare, iar organismul începe să producă anticorpi apți pentru lupta împotriva virusurilor sau bacteriilor. S-a observat că mulți copii ”înfofoliți” de părinți, răcesc mult mai ușor și ca adulți!

Totuși…atenție la curentul din casă!

Curentul de aer din încăperi este însă periculos, mai ales că de obicei nu-l sesizăm imediat ce se produce. De regulă organismul reacționează prea târziu iar irigarea corespunzătoare cu sânge este mult încetinită. În esență, sistemul imunitar slăbește, de la un ”banal” curent, iar soldații pierd apărarea în fața microbilor/virusurilor.

Durerea sufletească este…

deprimantă pentru sistemul imunitar! Se știe că putem contacta mult mai ușor o gripă atunci când certurile sau necazurile ne împresoară. Dimpotrivă, când suntem fericiți și bine dispuși, numărul anticorpilor crește simțitor, oferind protecție organismului. Ne putem înconjura de oameni veseli sau ne putem aduce veselia și fericirea în suflet, practicând Yoga. Terapeuții susțin că exercițiile pentru corp/respirație/minte și o practică spirituală adecvată întăresc și echilibează sistemul imunitar.

Să ne mișcăm corpul,

dar în limita la care să nu ne simțim extenuați. Este bine ca exercițiile de mișcare sau alergarea să fie moderate, fără să exagerăm în intensitate și durată. Ca o curiozitate, sportul de performanță slăbește mult imunitatea. Un corp sleit de puteri face ca numărul anticorpilor să scadă și să piardă lupta cu virusurile și bacteriile.

Ce mâncăm, ca să ne hrănim?

Putem transforma hrana, vitaminele și mineralele în aliații noștri de nădejde în lupta contra microbilor.

Pentru ca organismul să poată produce anticorpi, are nevoie de toate componentele valoroase din hrană. Dacă un singur element lipsește din structura lor, anticorpii nu se mai produc.

Este ideal să urmărim ca hrana noastră să fie îmbogățită cu preparate bogate în vitamine naturale. Putem alege să consumăm mai multe legume, fructe, semințe și nuci în stare crudă. Cei care nu sunt vegani pot alege consumul moderat de ouă și produse lactate de calitate. Sunt recomandate și pâinea din grâu integral, orezul brun, fasolea, ori uleiurile procesate la rece.

Dacă nu este cu putință, ne putem îmbogăți dieta cu un aport de suplimente de minerale și/vitamine adecvat. Consumați multe sucuri din citrice și ananas, recunoscut pentru enzimele calmante.

Vitaminele A,C și E apără organismul și anticorpii de distrugere prin forța lor oxidantă. Importante sunt și microelementele: seleniul elimină substanțele toxice iar zincul stimulează producerea de anticorpi.

Știați că, potrivit unui studiu publicat în Archives of Internal Medicine,

persoanele cu deficit de vitamina D au ”șanse” cu 36% mai mari să dezvolte infecții respiratorii decât cele cu nivelurile ridicate?

YogaX.ro recomandă : Kit-ul BASIC antigripal – prevenție și remedii

Respectați orele de somn

Dacă în timpul activității nostre anticorpii stau de veghe, este bine să le acordăm răgazul necesar să se refacă prin somn. Este de preferat să ne odihnim corespunzător, iar în sezonul gripelor și răcelilor nici nu este greu. Iarna mai ales, când nopțile sunt lungi, secreția crescută de melatonină ne ajută să avem un somn odihnitor.

Cum ne antrenăm sistemul imunitar? Somnul adecvat din timpul nopții ne protejează nu doar de o simplă răceală…Un raport recent al Universității din Chicago dezvăluie că lipsa de somn duce la depuneri de calciu în arterele inimii.

Și nu în ultimul rând…IUBIȚI!

Se știe că oamenii mai sănătoși au o activitate sexuală mai bogată, bazată pe relații de iubire. Amorul și în special cel practicat cu continență, ar putea fi o fântână biologică a tinereții.

Cum ne antrenăm sistemul imunitar, folosind remedii pe bază de plante

Cercetările moderne au demonstrat că numeroase plante pot combate virusurile sau bacteriile. Echinacea este una dintre cele mai eficiente plante pentru imunitate. Se pot lua până la 600 mg în tablete de 3 ori pe zi, la primele semne de infecție.

Ceapa și usturoiul și sunt antivirale și antibacteriene. Putem lua până la 2 g pe zi în capsule sau să adăugăm 1-2 căței de usturoi la mâncarea gătită.

Putem adăuga în ceiaurile calde (nu fierbinți!) scorțișoară și cuișoare, ambele cu proprietăți antivirale, antibacteriene și antiinflamatorii. Ceaiul cald de soc și coada-șoricelului ne ajută să transpirăm și să eliminăm toxinele.

Plantele tonice chinezești, precum astragalus, reishi ori ciupercile shiitake vor stimula sistemul imunitar.

Cum ne antrenăm sistemul imunitar?

Putem apela și la AROMOTERAPIE atunci când simțim că ne ”încolțește” o răceală. Arborele de ceai (Tea Tree) și ienupărul ajută corpul să transpire atunci când trebuie să elimine fluide în exces. Levănțica și menta sunt folositoare copiilor când au temperatura ridicată, ce poate produce convulsii. Mușețelul are efect calmant.

Fie picurăm uleiurile de plante în cada de baie, fie folosim inhalații clasice ori un difuzor aromatic adecvat.

Diferența dintre răceală și gripă

Este bine să nu confundăm gripa cu o răceală obișnuită, mai ales că unele simptome pot fi comune ambelor afecțiuni. Ambele sunt infecții respiratorii cauzate de virusuri, dar evoluează diferit. Gripa poate duce uneori și la complicații de genul pneumoniilor sau poate agrava unele afecțiuni existente.

Când avem gripă se instalează încă de la început o stare de oboseală și slăbiciune care poate dura chiar și două săptămâni. Febra este mare și însoțită de frisoane. Apar deseori dureri de cap și dureri de oase și mușchi în tot corpul. Tusea și durerile de gît devin persistente dar pot apărea dureri în zona pieptului. Până la pneumonie poate fi doar un pas.

Dar la o banală răceală toate aceste simptome apar rareori ori deloc. Cel mai mult ne sâcâie nasul ”curgător”, strănutul frecvent și durerile de gât atunci când suntem doar răciți.

Când chemăm medicul?

  • Când temperatura se menține ridicată (peste 39º C), ori dacă antitermicele obișnuite nu iși fac efectul.
  • Dacă durerile de cap/abdominale nu cedează la analgezicele uzuale.
  • Atunci când starea generală a organismului se alterează tot mai mult (mai ales în cazul copiilor mici sau a persoanelor vârstnice)
  • Când simțim dificultate în respirație
  • Dacă manifestăm stări de agitație sau de apatie prelungite

Este bine de știut

Vom evita să luăm antibiotice din proprie inițiativă. Acestea nu au efect asupra virusurilor, însă medicul hotărăște dacă au apărut și alte complicații și stabilește un tratament adecvat. Dar putem folosi cu larghețe toate produsele stupului, mai ales polenul, mierea și propolisul.

Orice om este făptuitorul sănătății sau bolii sale

(BUDDHA)

Lasă un comentariu