
Postul complet de o zi pe săptămână, ține medicul la distanță și ne prelungește viața, prin purificarea corpului și împlinire spirituală.
Și chiar și atunci când este pură, hrana lasă în organism unele reziduuri. De aceea se recomandă practicarea periodică a postului de o zi, putând deveni chiar un stil de viață.
El constă doar în consumul apei, în repaus alimentar complet timp de 24 ore. Postul doar cu apă, fără vreun adaos alimentar, se mai numește și post negru sau Anaharin.
Zilele de post au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv. Totodată, se elimină reziduurile metabolice și se purifică întreaga noastră ființă.
Dar oamenii ignoranți își imaginează că postul îi va slăbi și vor rămâne fără energie. În realitate, realizat cu consecvență, ne vom mișca mult mai ușor, pielea devine strălucitoare și devenim mult mai plăcuți la privire.
Dacă suntem serios interesați de purificarea ființei noastre, este necesar să învățăm să gândim altfel decât până acum.
Intrarea în postul complet de o zi

Este recomandat ca înainte de a intra în post, să nu ne încărcăm stomacul cu mâncare. Putem opta pentru o hrană ușoară, bazată pe salată de legume fierte sau gătite la abur.
Ultima masă dinaintea celor 24 de ore de post cu apă nu trebuie să depășească ora 12 seara.
Așadar, dimineața vom avea un corp sprinten, gândurile ușor de controlat și un tonus vioi.
Reguli în ziua de post pentru efect maxim:
- durata postului este de 24 ore
- se consumă doar apă, fără niciun alt aliment
- este exclusă folosirea de adaosuri (sucuri de fructe, infuzii îndulcite, cafele ori alte stimulente)
- de preferat să bem apă de calitate, cu un pH cât mai ridicat
- ideal ca apa să fie de izvor, minerală naturală (plată sau carbogazoasă); de evitat apa îmbogățită cu dioxid de carbon
- este contraindicată menținerea unei stări de letargie sau somnolență
- ne desfășurăm activitățile și obligațiile cotidiene, evitând posibila angoasă produsă de foame
- putem practica cu succes yoga în toată perioada postului
- să nu întrerupem postul, pe cât posibil
- să avem încredere asupra transformărilor binefăcătoare pe care le aduce postul în ființa noastră.

Putem energiza apa prin simpla expunere la soare sau o putem încărca cu multă iubire, după modelul lui Masaru Emoto. Este necesar să se bea minim 2 l de apă, cu înghițituri mici, în liniște. Savurăm în acest timp valențele vitalizante și purificatoare ale apei ingerate.
Cei care postesc prima dată, pot evita eforturile fizice intense ori expunerea lungă la căldură sau la frigul excesiv.
Reguli la ieșirea din post
Imediat ce ieșim din postul negru, putem să bem un pahar de suc de grapefruit/portocală coaptă, diluat cu apă. Respectarea corectă a alimentației la revenirea din post are o mare importanță.
La prima masă, după o oră, optăm pentru una dintre variante:
- salată din legume proaspete asezonată cu ulei presat la rece
- salată de fructe proaspete
- orez de calitate, fiert cu puțin ulei de măsline/unt de cocos, ori cu unt clarifiat (ghee)

De evitat: zahărul, băuturile și dulciurile cu conservanți, coloranți, aromatizanți, corectori de gust sintetici, supele ”instant”
Interzis consumul de: carne, alcool, cafea, cola, prăjeli, margarină, conserve, mâncăruri grele.
La a doua masă, putem include: lapte, unt, arahide, alune, nuci, susan, ouă.
Se revine la regimul normal de alimentație în 2 zile.
Are contraindicații postul complet de o zi?
Postul negru este interzis pentru :
- persoanele cu vitalitate extrem de redusă,
- persoanele cu glicemie scăzută ori cele în convalescență
- femeile însărcinate, în perioada de lăuzie și alăptare
- persoanele care suferă de anorexie, bulimie
- cei cu anemie severă
- suferinzii de diabet tip I, dependenți de insulină
- oricine a suferit de un atac de cord
- persoanele care suferă de Porphyria (defect genetic metabolic)
- persoanele care suferă de tulburări psihice
Beneficii ale postului complet de o zi:
- este accesibil marii majorități a oamenilor
- obținem efecte de purificare cumulative într-un an, dacă postim o zi pe săptămână (52 zile de post)
- postul complet de o zi ne pregătește pentru posturi cu o durată mai mare (3,5,7,10 sau mai multe zile)
- ne conferă timp liber, care era necesar preparării hranei
- tonus, vigoare și tinerețe, în special pentru lacto-vegetarieni
- se obțin procese de vindecare și reîntinerire a organismului
- postul negru de o zi ținut săptămânal ne poate prelungi viața datorită detoxifierii constante a organismului
- sunt îndepărtate mirosurile corporale neplăcute, transpirația, respirația urât mirositoare
- unele forme de răceală, gripe, infecții, afecțiuni ale pielii, alergii alimentare, pot fi diminuate sau eliminate
- prin post, întregul corp este regenerat
- toate simțurile sunt îmbunătățite (gust, auz, văz, miros, pipăit)
- apetitul se echilibrează, devenim selectivi la mâncare, în sens benefic
- greutatea corporală se echilibrează armonios
- prin post se amplifică voința, fermitatea interioară și bucuria de a trăi
- mintea se menține clară și liniștită, putem studia mai ușor în post
- trăirile psihice negative dispar gradat
- apar tot mai mult stări de pace profundă, trăiri înălțătoare, comuniune cu Dumnezeu

Ponturi:
- să includem o dată pe săptămână postul Anaharin, preferabil în aceeași zi
- chiar dacă la început apar unele tulburări (ex: dureri de cap), este bine să nu întrerupem postul
- deseori, aceste tulburări însoțesc eliminarea impurităților din organism și dispar la scurt timp.
- să respectăm gradat etapele la ieșirea din post
- alegem exemplul copilului/animalului bolnav care refuză mâncarea și să postim
- putem direcționa energia spre vindecare
- de preferat să nu împărtășim altora că postim, decât unei persoane apropiate și cu vederi similare
- putem prelungi postul după cele 24 ore pînă a doua zi dimineață, totalizând 36 ore pentru un efect maxim
- în răceli, gripe, infecții pe timpul postului putem administra remediile naturale prescrise de terapeut
Postind, înțelegem că omul mănâncă pentru a trăi și nu trăiește pentru a mânca.