Cum e mai bine: Placebo sau Nocebo?

Credințele și educația noastră sunt filtre prin intermediul cărora putem interpreta realitatea adeseori, într-o variantă personală, diferită de cea reală.

Placebo

Placebo se referă la capacitatea unor persoane de a se vindeca prin puterea minții. Acestea au încredere într-un medicament sau în spusele medicului.


Când un medic îi transmite pacientului că are un medicament care îl vindecă, acesta îl ia cu încredere. În realitate medicamentul poate fi doar o simplă pastilă cu zahăr. La nivelul creierului se eliberează endorfine (analgezice naturale) care grăbesc vindecarea.

Și în chirurgie au fost demonstrate efectele benefice ale puterii minții și refacerea pacienților după anumite operații. Deși pacienții au fost doar tăiați și cusuți la loc, aceștia s-au vindecat apoi de afecțiunea de care sufereau.

S-a demonstrat că cel puțin 30% din oameni răspund la tratamentele placebo. De aceea se fac experimente foarte numeroase „dublu orb”. Asta înseamnă că nici medicul nu știe ce i-a dat, nici pacientul nu știe ce a primit. La final, se constată că  30% dintre bolnavi se vindecă luând o pastilă care nu conține niciun medicament!

A fost realizat un studiu de către oamenii de știință de la Wake Forest Medical Center. Acesta a relevat faptul că meditația, această formă ancestrală de echilibrare a organismului și a minții, reduce durerea cauzată de diferitele afecțiuni sau dureri locale, într-un mod unic, diferit de efectul placebo” pentru că se activează alte zone din creier.
Grupul care a trecut prin starea de meditație a raportat că intensitatea durerii a fost redusă cu 27%. Cealaltă echipă de voluntari supusă efectului Placebo a raportat o reducere a durerii cu o medie de circa 11%.

Rolul meditației în tratarea afecțiunilor este extrem de important, potrivit autorilor cercetării. În prezent doar studiile controlate cu placebo sunt luate ca și standard recunoscut pentru a demonstra eficacitatea tratamentelor.

Nocebo

Nocebo provine din termenul latinescul nocere, care înseamnă a face rău. Efectul se referă la situațiile în care pacientul crede că substanța care i se administrează îi va dăuna. Ulterior, acest lucru chiar se va întâmpla. Efectele nocebo sunt evenimente adverse în timpul tratamentului, care au loc și / sau ca urmare a așteptărilor negative.

Dr. Adrian Restian afirmă că ”omul prelucrează mai repede informațiile negative decât cele pozitive.” Drept urmare, oamenii reacționează diferit la aceleași informații și interpretează diferit aceeași realitate.

Atunci când vine în contact cu patologia bolnavului, deseori studentul la medicină tinde să creadă că are și el câte ceva din boala respectivă.

Sunt și bolnavi închipuiți care creează în mintea lor o boală, pe care apoi o manifestă. Așadar, noi putem crea o realitate care nu există.

Implicatiile pentru practica clinică

Efectele nocebo pot fi induse de o sugestie negativă neintenționată. Aceasta vine din partea medicilor sau asistentelor medicale atunci cand informează pacientul despre complicatiile unui tratament.

Un anumit procent din efectele adverse ale medicamentelor poate fi atribuit efectelor nocebo. Unul din mecanismele din spatele acestui fenomen este reacția la așteptările induse.

Medicii au de ales între:

– obligația de a informa pacientul despre efectele secundare ale tratamentului

– datoria lor de a reduce riscul unei proceduri medicale pentru a evita declanșarea efectelor nocebo.

Strategii pentru rezolvarea acestei dileme:

  • Winfried Hauser de la Universitatea Tehnică din Munchen sugerează accentuarea tolerabilității măsurilor terapeutice.
  • O altă opțiune ar fi să se renunțe la discutarea efectelor nedorite în timpul instructajului pacientului, cu acordul acestuia.

Un studiu efectuat în 2011 de cercetători pe 22 de voluntari, relevă faptul că cele două efecte (placebo și nocebo) duc la activarea unor zone diferite din creier. Astfel, în cazul efectului nocebo zona afectată este cea care controlează dispoziția și anxietatea.

Toate acestea ne demonstrează că noi ne creăm realitatea, că modul în care gândim și convingerile noastre cele mai intense ne modelează viața.

Lasă un comentariu