Esoterismul, ca practică a unei cunoașteri secrete, desemnează aspirația omului de a se ridica deasupra grijilor animalice numai prin puterea sa și de a intra în legătură cu forțele misterioase care îi conduc destinul. Curiozitatea referitoare la intențiile puterilor a existat de când există relația omului cu divinitatea.
Încă din cele mai vechi timpuri, visele, pozițiile astrelor, premonițiile au fost semne în care magii, druizii, șamanii, profeții au căutat informații despre puterile superioare. Vechimea esoterismului datează din perioada magilor babilonieni din mileniul al II-lea și ajunge până la fizicienii secolului al XX-lea.
După câteva zeci de secole de la apariția diferitelor curente esoterice care au marcat istoria omenirii, toți oamenii de pe planetă au în ei rezonanțele acestora. Cunoașterea evoluează, dar nu și structurile spiritului. Diversele tipuri de esoterism au modelat mediul în care ne-am format și în care evoluăm, religii, legi, obiceiuri. Asemănările dintre budism, iudaism, islamism și creștinism înseamnă o lecție de fraternitate care atrage atenția că oamenii sunt mult mai apropiați decât sunt dispuși să recunoască, iar diferitele forme de esoterism reprezintă rădăcinile noastre istorice.
Esoterismul științific, ca păstrător al unei vaste cunoașteri, include fizica atomică, considerată un esoterism de stat, secretele sale fiind cele mai râvnite. Rețetele de fabricație ale băuturilor carbogazoase, ale produselor cosmetice sau farmaceutice, vorbesc despre modul în care se pot stăpâni fenomenele atomice, electronice sau genetice.
Cele mai importante curente esoterice
Printre primii esoteriști au fost astrologii, iar astrologia a fost o știință sacră și prima care lega toate aspectele lumii între ele: sănătatea depinde de astre, medicina și magia sunt asociate în tratarea aceleiași probleme, iar alegerea unui remediu ținea de configurația cerului și de conjurația demonilor care au provocat acel rău. Studiind cerul, astrologia stabilea calendarul, iar prin ea puteau fi cunoscute secretele zeilor. Influența hermetismului s-a întins până la homeopatia modernă, a cărei aplicație universală este vaccinul „a vindeca răul cu rău“ și consideră că rațiunea nu poate conduce spiritul la nivelurile superioare de cunoaștere, accesibile numai prin revelație.
Șamanismul, una dintre cele mai vechi forme de esoterism, se manifestă prin invocarea spiritelor bune și rele pentru a proteja clanul sau tribul.
Învățătura brahmanică devine accesibilă prin deschiderea deplină a ființei.
Budismul indian reprezintă o filosofie ce aspiră la mântuire prin detașarea supremă de lume și atingerea nirvanei prin unirea cu ce nu poate fi cunoscut.
Budismul tibetan este o învățătură monastică adresată practicanților ascezei prin Cărarea Octuplă.
Cabala a căpătat caracterul unei doctrine universale, depășind iudaismul și păgânismul. Astfel, se poate vorbi despre o cabala creștină.
Filosofia lui Pitagora se bazează pe unitatea lumii în care totul se transformă și recirculă, inclusiv sufletul care se reîncarnează.
Doctrina Dao înseamnă să urmezi Calea universului pentru a trăi în armonie cu el. Totul este relativ, se evită ierarhiile, cea mai importantă fiind liberatatea interioară.
Esenienii consideră că sufletele stau în trup ca într-o închisoare și se bucură când se eliberează de legăturile cărnii. Importanța lor istorică a crescut când a devenit clar că Iisus a aparținut comunității lor.
Alchimia s-a născut în Alexandria și a fost dezvoltată de savanții arabi, dar a atins apogeul în Europa evului mediu. Nu se referea la transformarea plumbului în aur, aurul filosofal fiind starea de conștiință purificată prin intermediul materiei impure.
Isihasmul, considerat yoga ortodoxă creștină, caută liniștea sufletului departe de contactul cu oamenii și a dezvoltat tehnica extazului în rugăciune prin controlul respirației.
Misticismul a însemnat metamorfoza cea mai durabilă și cea mai fertilă, izolându-l pe om de religiile stabilite. Contopirea cu divinitatea este individuală, spre deosebire de religiile al căror scop era de a stabili o legătură socială. Reprezenta deci un pericol prin puterea conferită de practica personală. Discipolii săi au fost persecutați, activitățile lor interzise, iar interdiciția s-a propagat și la alte religii.