În tradiția populară, după trecerea zilei de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, se culeg sânzienele, cunoscute şi sub denumirea de drăgaică. Sânzienele au multiple proprietăți tămăduitoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de anumite boli.
Sânzienele au flori mărunte, albe sau galben-aurii, dispuse în ciorchini mici, cu miros asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii de albine. De la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele 4 petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci și de aceea se consideră că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.
În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie.
Efecte terapeutice
Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni maladive cum ar fi: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.
Proprietăţile lor vindecătoare sunt datorate conţinutului chimic divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale (planta se mai numeşte popular „închegătoare”).
Proprietăţi:
- diuretice şi depurative, curăţă sângele la nivelul ficatului şi rinichilor;
- sudorifice (cu mărirea secreţiei glandelor sudoripare);
- astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare şi vulnerare (cu grăbirea vindecării rănilor externe şi interne);
- sedative, calmante şi antispastice în afecţiunile neurovegetative;
- aperitive şi aromatizante.
Sânzienele galbene au cele mai variate întrebuinţări în medicina tradiţională. În Oltenia planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Făgăraş contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilvania împotriva reumatismului.
În prezent în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni:
- boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite);
- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal şi genital);
- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare);
- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale;
- contra cancerului limbii, al laringelui şi al organelor genitale;
- contra durerilor reumatismale şi artrozice;
- în boli de metabolism (obezitate, anemie).
Ceaiul de sânziene
Ceaiul de sânziene recomandat este maceratul la rece, care se prepară dintr-o lingură de flori de sânziene în 250 ml de apă, care se ține apoi 6-8 ore la temperatura camerei. Se strecoară și se bea pe stomacul gol.
Maceratul la rece este cel mai bun ceai de sânziene, recomandat mai ales în cazul afecțiunilor tiroidiene.
Se face și ceai de sânziene în varianta clasică sub formă de infuzie, dintr-o lingură cu plantă la 250 ml de apă clocotită. Se lasă să infuzeze 15 minute, se strecoară și se bea pe stomacul gol.