Drojdia de bere reglează procesele hormonale

Drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) este considerată un aliment „miracol”, mult mai eficient chiar decât grâul şi germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu cuprinde, într-o combinaţie atât de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă, o gamă largă de substanţe nutritive importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele şi carnea.
Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară, saprofită, care se înmulţeşte prin înmugurire. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie, sub forma unor levuri active mai ales între 15 şi 20˚C şi drojdia folosită la fabricarea berii, care se prezintă sub forma unor levuri active îndeosebi la 5 – 6˚C. Aceste levuri, mai mult sau mai puţin dezvoltate, conţin elemente nutritive de excepţie.
Compoziţia drojdiei de bere
Cele mai bune rezultate terapeutice se obţin cu drojdia folosită la fabricarea berii. Drojdia de bere produce aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, vitamine mai ales din grupul complexului B, dar şi vitaminele D, H, E, enzime săruri minerale cu conţinut ridicat de potasiu, fier, calciu, magneziu, fosfor (2%), lipide (5-10%), zaharuri, gluten şi oligoelemente indispensabile vieţii (seleniu, crom). Drojdia de bere este un supliment alimentar care poate să acopere carenţele de vitamine ale complexului B, fiind o sursă foarte bună a acestora, unele dintre ele fiind indispensabile pentru buna funcţionare a oricărui organ sau sistem din organismul uman. Mai conţine cantităţi importante de ergosterol (care sub influenţa razelor ultraviolete solare se transformă în vitamina D), acţiunea sa antirahitică fiind de 4 ori mai intensă decât cea a uleiului de ficat de morun.
Complexul vitaminelor B
Vitamina B1 – necesară pentru sistemul nervos şi cardiovascular, necesară bolilor de inimă, contra depresiei şi a asteniei, pentru combaterea nevralgiilor şi a oboselii;
Vitamina B2 – esenţială pentru piele, benefică în toate afecţiunile dermatologice, pentru combaterea eczemelor, îmbătrânirea pielii;
Vitamina B3 – implicată în procese ce ţin de echilibrarea sistemului nervos;
Vitamina B5 – un stimulent natural al glandelor cortico-suprarenale, mărind rezistenţa la infecţii şi este un bun remediu antistres;
Vitamina B7 şi vitamina B8 – implicate în metabolismul colesterolului şi al proteinelor, fiind importante şi pentru menţinerea sănătăţii şi rezistenţei părului.
Astfel, Vitamina B7 participă în procesul de reglare al colesterolului, cu influenţă pozitivă în obezitate, iar Vitamina B8 în reglarea metabolismului grăsimilor;
Vitamina B9 – are efect antianemic și contribuie la menţinerea echilibrului hormonal;
Vitamina B12 – acţionează asupra sistemului nervos, măreşte puterea de concentrare, favorizează ameliorarea unor simptome specifice stresului psihic;
Vitamina B15 – intervine favorabil în schimburile de oxigen la nivelul ţesuturilor şi este un remediu minune împotriva îmbătrânirii, ajută la detoxifierea celulelor hepatice.
Proprietăţi: vitaminizantă, antianemică, antidiabetică, remineralizantă, antimicrobiană, depurativă, calmantă.
Aceste proprietăţi o recomandă în oboseală fizică şi psihică, în stări de agitaţie şi iritabilitate, în intoxicaţii alimentare, diabet, ficat gras, este un bun fortifiant al sistemului nervos, iar în anotimpul rece menţine organismul în formă maximă.
Este benefică în afecţiuni intestinale rebele ajuntând la refacerea florei, combate anumiți agenţi patogeni intestinali și contribuie la reechilibrarea activităţii glandelor endocrine şi la armonizarea unor sisteme din organism.
Beneficiile consumului de drojdie de bere

  • scade nivelul colesterolului „rău”(LDL) şi combate hipertensiunea arterială, doi dintre factorii majori în apariţia bolilor de inimă;
  • este benefică persoanelor anemice şi celor cu probleme de asimilare ale mineralelor, în special, magneziu şi calciu;
  • favorizează reglarea tulburărilor de coagulare şi alte boli ale sângelui;
  • tratează răcelile şi bolile infecţioase, datorită aportului ridicat de vitamine şi minerale (în special seleniu) se întăreşte imunitatea şi se scurtează perioada de convalescenţă; hepatitele virale A, B, C sunt şi ele ţinute bine sub control cu ajutorul unui tratament similar;
  • revigorează sistemul nervos, combate stările depresive şi tulburările psihice, ameliorează afecţiuni ca Parkinson şi boala Alzheimer;
  • combate obezitatea participând la normalizarea greutăţii corporale; cromul conţinut de drojdia de bere scade pofta de mâncare şi, în special, dorinţa de a consuma dulciuri.

Beneficii ale administrării drojdiei de bere pe categorii de vârstă
la copii – stimulează procesul de creştere, deoarece ajută la consolidarea oaselor, pentru dezvoltarea psihică şi mentală, mai ales, pentru copiii anemici şi cu probleme de sănătate, cu o slabă capacitate de concentrare sau cu un grad ridicat de nervozitate;
la adolescenţi – vitaminele şi aminoacizii prezenţi în drojdia de bere ajută la reglarea proceselor hormonale, împiedicând apariţia unor fenomene neplăcute la nivel fizic, cum ar fi apariţia erupţiilor puternice de acnee şi ţin sub control instabilitatea emoţională, specifică acestei perioade de vârstă; îmbunătăţește dezvoltarea intelectului şi combate întârzierile în dezvoltare;
la adulţi – susţine al organismului în situaţii de efort prelungit, contribuind la îmbunătăţirea performanţelor fizice şi intelectuale; este un excelent remediu antistres, diminuând efectele neplăcute ale acestuia asupra corpului şi asupra psihicului;
la vârstnici – prin conţinutul bogat în vitamine (în special complexul B), aminoacizi esenţiali şi oligoelemente, este un remediu eficient pentru prelungirea tinereţii biologice, împiedică apariţia bolilor degenerative, menţine sănătatea sistemului nervos şi a celui cardiac.
Precauții
Se recomandă respectarea dozelor recomandate pentru a se preveni apariţia unor efecte nedorite.
Este în special indicată persoanelor care fac eforturi fizice, deoarece le măreşte rezistenţa la oboseală, favorizând activitatea musculară şi uşurând eliminarea toxinelor şi a deşeurilor de metabolism. Este în mod natural indicată în avitaminoze complexe sau simple din grupa B, precum şi în diferite afecţiuni neurologice, neuromusculare, în manifestările nervoase de alcoolism.
În plus, datorită activităţii sale hepatoprotectoare, ea convine în special în stările precirotice şi în stazele hepatice, sau cu alte cuvinte în degenerescenţele grăsoase ale ficatului. Ea se dovedeşte, de asemenea, eficientă în stările de denutriţie extremă şi de slăbiciune constituţională, ca şi în cazul bolnavilor alimentaţi cu sonda.
Mod de administrare
Intern: 1 linguriță de 3 ori pe zi, dizolvată în apă sau în diferite combinații alimentare.
Extern: sub formă de spălături (1 linguriţă de drojdie dizolvată în 1 litru de apă), în gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei vaginale.

Lasă un comentariu