Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul este un dar al rugăciunilor părinţilor săi înaintaţi în vârstă. Prevestit de Sfânta Scriptură drept precursor al lui Mesia, Ioan întruchipează caracterul energic al lui Ilie.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a vestit venirea lui Hristos și cel care l-a recunoscut ca fiind Mesia cel așteptat. Numit de către Hristos înger în trup și cel mai mare om născut din femeie, Ioan Botezătorul s-a dovedit a fi un proroc al pocăinței ce a iubit postul și viața aspră în pustie.
El a trăit pentru Dumnezeu și pentru oameni, împlinindu-și menirea pentru care se născuse, de a-i face pe oameni să-și recunoască păcatele, să-i boteze și să-L arate omenirii pe Iisus Hristos. Prin predica sa, Ioan Botezătorul le cerea oamenilor să nu mai păcătuiască și să se întoarcă spre Dumnezeu pentru a primi viața cea nouă adusă de Împărăția lui Dumnezeu.
Sărbătoarea nașterii unui sfânt
Trimis de Dumnezeu „să facă drepte căile Domnului”, este sanctificat de harul divin mai înainte ca ochii săi să se fi deschis la lumina soarelui. Elisabeta, „plină de Duh Sfânt”, îi spune Mariei: „Iată, abia a ajuns glasul tău la urechile mele şi copilul a tresărit de bucurie în sânul meu”.
Naşterea ÎnainteMergătorului a fost fixată de Biserică la trei luni după Buna Vestire şi la şase luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. Sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul, afară de sărbătorile naşterii lui Isus şi a Mariei, este singura festivitate liturgică pe care Biserica o dedică naşterii unui sfânt. Sfântul Ioan Botezătorul este primul sfânt cinstit de întreaga Biserică cu o sărbătoare liturgică specială, încă din cele mai vechi timpuri. Sfântul Augustin relatează că Sfântul Ioan botezătorul era cinstit de Biserica din Africa la 24 iunie. La fel de veche este şi celebrarea ajunului sărbătorii, celebrare nereţinută de noul calendar.
Sihastru și misionar
În istoria răscumpărării, Ioan Botezătorul este între personalităţile unice: este ultimul profet şi primul apostol, întrucât înainte şi după venirea lui Mesia a dat mărturie despre el. „Este mai mult decât un profet – spune însuşi Isus. El este acela despre care stă scris: iată, eu trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale, pentru a pregăti calea înaintea ta”. Biciuind cu asprime ipocrizia şi depravarea, plăteşte cu moarte de martir hotărârea de a apăra moralitatea, fără să cedeze nici chiar în faţa ameninţării cu moartea. La 29 august Biserica aminteşte printr-o altă sărbătoare sfârşitul de martir al lui Ioan Botezătorul, prototip al sihastrului şi al misionarului.

Lasă un comentariu