Așa cum abţinerea de la mâncare este postul trupului, tăcerea este postul minţii, al sufletului. În tăcere sufletul se întărește și se însănătoşește. Periodic este bine să alegem o astfel de perioadă încare să controlăm și să limităm „pălăvrăgeala” minţii. În tăcere mintea se liniştește, receptivitatea la stres devine mai mică, gândirea mai profundă şi inspiraţia mai puternică, reușind să găsim mai repede soluţii la problemele dificile.
Sfinții Părinți ai pustiei se bucurau de această întărire a spiritului prin intermediul căreia reușeau să aibă viziuni și capacitatea de vindecare. Tăcerea însoțită de o stare de spirit pozitivă, izolarea în natură, în singurătate și tăcere, devine un tratament tot mai răspândit. Căutarea liniștii și retragerea în tăcere se adresează minții și sufletului. Textele sacre, sutrele indiene, ca Vedele sau Upanișadele, ne învață că tăcerea și pacea interioară reprezintă esența ființei. Pierderea contactului cu liniștea interioară înseamnă să te pierzi pe tine însuți, tăcerea exterioară fiind totuna cu tăcerea interioară. Menirea unui maestru spiritual este de a te ajuta să descoperi cine ești cu adevărat, dar cel mai bun maestru pentru tine ești tu însuți.
Conștientizează gândirea egotică
Gândirea fragmentează realitatea din cauza dorinței de cunoaștere, înțelegere și control. Pentru minte propriile opinii reprezintă adevărul absolut, în realitate fiind doar o mică parte a conștiinței. Identificarea cu gândurile oferă un fals sentiment de siguranță și cunoaștere, contrazis de realitate care dovedește că acestea vor fi înlocuite cu altele. Creația minții, condiționată de trecut și preocupată de viitor o reprezintă Ego-ul, acesta fiind cel care întreține iluzia. Trăirea în viitor presupune trăirea în șablonul minții egotice în care atingerea scopului nu mai reprezintă o satisfacție. Pentru a rupe lanțurile acestei condiționări este nevoie să acorzi mai multă atenție lucrului pe care îl faci nu rezultatului.
Sub imperiul Ego-ului, gândurile, emoțiile și acțiunile sunt generate de dorință și frică. În relațiile cu ceilalți fie vrei ceva, fie te temi de ceva, iar gândirea limitează relațiile umane la schimbul de cuvinte. O relație din care lipsește liniștea va fi dominată de conflicte.
Certurile și suferința emoțională sunt declanșate de gândirea egotică, mai exact de nevoia de a avea dreptate și de a învinovăți pe altul, la care se adaugă tendința ego-ului de a fi permanent în conflict cu ceva sau cineva pentru a consolida diferența eu/celălalt fără de care nu ar supraviețui.
Condiționările minții generează nefericirea
Ego-ul are nevoie de dușmani pentru a-și defini granițele. Suferința emoțională provine din trecutul îndepărtat al umanității și se manifestă sub forma unui câmp energetic care preia controlul, hrănindu-se astfel și refăcându-se periodic. În acest fel, gândirea negativă devine profund negativă și rezonează cu reacțiile emoționale negative din jur, provocând altele noi. Identificarea conștientă poate diminua acest tip de suferință. Sentimentul de gol care apare la finalul unei experiențe trebuie înfruntat pentru că implică exercițiul morții, iar a învăța să mori înseamnă a te deschide vieții.
Acceptarea sentimentelor generate de pierdere conduc spre liniștea interioară, spre esența ființei.
Deoarece Ego-ul are nevoie să fie mereu în conflict, iubirea, bucuria, fericirea nu pot fi suportate multă vreme și, deși le cauți, devii dependent de nefericire, cu toate că, de fapt, vrei să fii fericit. Nefericirea este generată de condiționarea minții, nu de circumstanțele vieții. A renunța să mai cauți răspunsuri cu ajutorul minții înseamnă a acorda unei inteligențe superioare șansa de a acționa prin intermediul tău, iar acceptarea vieții așa cum este ea va atrage după sine liniștea.
