Bazele relației de atașament se pun în primele 18 luni de la naștere și se consolidează în jurul vârstei de 3 ani. Semnificative în viața copilului devin acele persoane care oferă sprijin emoțional (îl ajută să se îmbrace, să meargă) și sunt o prezență constantă în viața lui. În urma interacțiunii cu persoanele semnificative din viața lor, copiii își formează teorii despre relațiile cu ceilalți („Pe cine mă pot baza?” „Merit să fiu iubit?”).
Tipuri de atașament
Relația de atașament construită în primii ani de viață va constitui baza dezvoltării emoționale și sociale a copilului în anii ce urmează. Copiii pot dezvolta patru tipuri de atașament: securizant, anxios-evitant, anxios-ambivalent/rezistent și dezorganizat.
Atașament securizant
- copilul învață că orice s-ar întâmpla, cineva este lângă el și îi acordă atenție,
- învață să perceapă contextul familiei ca fiind unul securizant,
- când părinții lipsesc perioade mai lungi de timp, copiii îi caută,
- copilul învață să își exprime direct și sănătos nevoile și emoțiile.
Atașament anxios-evitant
- copilul învață că nu se poate baza pe un adult și evită uneori persoana semnificativă (părintele),
- copilul învață să se simtă confortabil doar atunci când este în apropierea persoanelor semnificative,
- copilul învață să își exprime emoțiile negative pe care le are în contexte stresante prin reacții emoționale și comportamente exagerate (neliniștit, impulsiv),
- copilul învață să fie reticent în situații noi.
Atașament anxios-ambivalent/rezistent
- copilul învață să nu ceară ajutor atunci când are o problemă sau se simte inconfortabil,
- învață să își rezolve doar singur problemele și resimte adesea furie față de ceilalți,
- copilul învață că ceilalți nu sunt de încredere și că nu merită să fie iubit. Are dificultăți în stabilirea unor relații apropiate, de încredere.
- copilul învață să minimalizeze ceea ce simte („Oricum nu-mi era așa de bun prieten, nu-mi plăcea așa de mult de el”.)
Atașament dezorganizat
- comportamentul copilului nu este coerent și predictibil în relațiile cu ceilalți,
- persoanele din jurul lui nu pot să anticipeze reacțiile copilului într-o anumită situație,
Pentru a răspunde adecvat nevoilor copilului se impune o observare permanentă a comportamentului acestuia din perspectiva nivelului și a nevoilor sale de dezvoltare.