Echinocțiul de primăvară – moment de armonie și echilibru

Fenomenul astronomic al echinocțiului de primăvară, momentul în care ziua devine egală cu noaptea, este unul de armonie și de echilibru între om și natură. Tradițional este momentul trezirii naturii şi începutul unui nou an de muncă.
Renaşterea naturii reprezintă însă şi un moment de purificare, în care trebuie făcută curăţenia din gospodărie, dar şi curățenia spirituală, beneficiind de energia soarelui a cărui forţă sporeşte de acum.
La momentul echinocțiului de primăvără Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților.
Echinocţiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice şi se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade, potrivit astro-urseanu.ro. Chiar dacă luna martie este destul de capricioasă, calendaristic am pășit în anotimpul primăverii.
Echinocțiul de primăvară are numeroase semnificații și obiceiuri în lumea întreagă.
Astrologii susțin că momentul când ziua devine egală cu noaptea este unul al armoniei, al transformării profunde, atât a naturii noastre exterioare, cât și o transformare benefică a naturii noastre umane, iar natura se trezește la viață, odată cu energiile profunde ale primăverii.
Conform tradiției creștine, Paștele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după prima Luna Plină de după echinocțiu.

Lasă un comentariu