12 motive pentru a consuma ananas

Bogat în fibre şi micronutrienţi, ananasul ajută la protecţia organismului de cancer şi, prin dispersarea blocajelor sangvine, creşte protecţia la nivelul inimii. Pentru un plus de energie şi de imunitate puteţi adăuga în alimentaţie ananasul. Conţine vitaminele C şi B, B1 şi antioxidanţi care ajută la întărirea organismului şi la creşterea imunităţii.
Gust delicios, formă atipică, conotaţie paradisiacă, ananasul îndeplineşte toate condiţiile ca să ne placă. Datorită bromelinei, o enzimă cu numeroase virtuţi, ananasul uşurează digestia proteinelor şi drenajul acestora în organism.
În mod tradiţional tulpina ananasului, bogată în bromelină, este folosită pentru a trata celulita şi a diminua aspectul de „coajă de portocală”.
Sursă de fibre
Datorită conţinutului de fibre, ananasul este recomandat pentru o bună digestie. Fiind foarte nutritiv, este recomandat anemicilor, convalescenţilor. Ananasul este diuretic şi detoxifiant, având la fel ca grepfruitul capacitatea de a dizolva grăsimile.
Mulţi specialişti includ curele de ananas în programele de slăbit, precum şi în cele de combatere a celulitei. Extractul de ananas se poate lua în timpul unei cure de slăbire, dar şi la terminarea ei, pentru a preveni îngrăşarea. Conţinutul de vitamina C din ananas ajută la metabolizarea grăsimilor şi a colesterolului. Ananasul are acţiune diuretică, o cură cu ananas eliminând atât sărurile cât şi apa în exces din ţesuturile subcutanate. Poţi consuma ananasul atât sub formă de suc în stare proaspătă, cât şi sub formă de pulbere, în capsule naturale.
De ce e bun ananasul
1. Este bogat în vitaminele A , B şi C, betacaroten, potasiu, magneziu şi săruri minerale.
2. Ananasul proaspăt este o sursă importantă de vitamina C, ale cărei proprietăţi antioxidante contribuie la sănătatea oaselor, a cartilagiilor, a dinţilor şi a gingiilor.
3. Protejează împotriva infecţiilor, favorizează absorbţia fierului din verdeţuri şi grăbeşte cicatrizarea rănilor.
4. Vitamina B1 din ananas este necesară în metabolizarea glucidelor şi în procesul de creştere.
5. Stimulează formarea unei enzime care ajută la asimilarea hranei favorizând apetitul.
6. Favorizează buna funcţionare a sistemului nervos şi a memoriei.
7. Curăţă vasele sanguine şi diminuează reacţiile citostaticelor.
8. Ananasul nu te ajută doar să slăbeşti, ci are şi proprietăţi antiinflamatorii.
9. Reglează probleme de circulaţie, fluidizează sângele, stimulează circulaţia sanguină, fiind util în prevenirea trombozei, aterosclerozei sau în diferite boli ale inimii.
10. Sucul de ananas ajută la curăţarea vaselor sanguine de „rugină“, prevenind accidentele vascular-cerebrale şi infarctul miocardic.
11. Este indicat pentru tratarea contuziilor şi entorselor sau pentru a favoriza resorbţia edemelor locale.
12. Fermenţii din ananas stimulează puterea de apărare a organismului, stagnând creşterea metastazelor şi diminuând reacţiile adverse ale terapiei cu citostatice şi radioterapiei.
Surse:
http://www.healthline.com/health/food-nutrition/pineapple-juice-benefits#5
http://www.stylecraze.com/articles/amazing-health-benefits-of-pineapples/#gref

Lasă un comentariu