Cardamomul – condiment și remediu contra obezității

Cardamomul, Elettaria cardamomum, este considerat „regele condimentelor” în India pentru parfumul său intens şi unic. Planta îşi are originea în India şi Sri Lanka, dar este cultivată şi în Guatemala, Mexic, Indonezia şi alte zone din sudul Asiei. Există două soiuri de cardamom: Elettaria (cardamom verde) şi Amonum (cardamom negru).
Cardamomul este unul dintre cele mai vechi condimente cunoscute. În Egiptul antic, seminţele erau mestecate pentru a curăţa dinţii, în timp ce grecii şi romanii îl foloseau ca pe un parfum.
În Emiratele Arabe şi Turcia, cardamomul este folosit pentru a da aromă cafelei.
Cardamomul, condiment şi medicament, este folosit în afecţiuni digestive şi pulmonare, infecţii ale gingiilor, dizolvarea calculilor biliari şi renali, împrospătează respiraţia, antidot la veninul de şarpe şi scorpion, detoxifiant. Ceaiul de cardamom şi scorţişoară trata durerile de gât şi răguşeala. Arabii o denumeau Planta iubirii, (fiind menţionată în O mie şi una de nopţi), iar vechii indieni o considerau un remediu pentru obezitate.
Sursă de antioxidanți
Cardamomul este o sursă bogată de antioxidanți și conține numeroase uleiuri volatile eficiente în tratamenetul afecțiunilor sistemului digestiv, precum constipația sau indigestia. Condimentul are numeroase proprietăți terpeutice fiind folosit ca antiseptic, antispamsodic, carminativ, diuretic, expectorant, tonic și afrodisiac. Aceste proprietăți îl fac deosebit de prețios pentru asiatici care îl utilizează la scară largă în tratamentul afecțiunilor dentare, a congestiei pulmonare, tubercolezi, răcelilor, infecțiilor urinare sau a ulcerelor bucale.
Este totodată și o sursă bogată de minerale ca potasiu, calciu, magneziu și mangan. Spre deosebire de alte condimente, acesta are un conținut bogat de fier, element nutritiv complex și esențial pentru organismele vii, necesar în procesul de creștere.
Cardamomul are un conținut ridicat de vitamine din complexul B, vitamine cu multiple roluri în organism – susținerea metabolismului, a tonusului muscular și a sănătății pielii, dar și de vitamina C care întărește sistemul imunitar.
Remediu împotriva oboselii
Un preparat simplu şi eficient pentru oboseala fizică, nervoasă sau lipsa apetitului sexual: se amestecă un gălbenuş de ou cu o linguriţă de miere şi un vârf de cuţit de pulbere de cardamom.
Efectul încălzitor este foarte util în tratarea răcelilor, mai ales în cele însoţite de frisoane. În acest caz, se foloseşte mai ales în combinaţie cu ghimbir sau cu boia de ardei iute. Se folosesc: 4 g cardamom, 2 g ghimbir, 2 g boia de ardei iute, toate măcinate foarte fin, care se amestecă bine cu 4 linguriţe de miere de albine lichidă. Această cantitate se ia pe parcursul unei zile în trei reprize, înainte de masă cu 15 minute.
Intoxicaţii diverse: se consumă zilnic 10 seminţe de cardamom, pe stomacul gol. Se adaugă 4-5 boabe de cardamom în cafea pentru a-i neutraliza acesteia toxicitatea.
Impotenţă şi frigiditate: se amestecă 2 gălbenuşuri de ou cu 2 vârfuri de cuţit de pulbere de cardamom şi 2 linguriţe de miere lichidă. Se amestecă foarte bine totul, după care se consumă acest elixir cu înghiţituri mici. Efectele sunt cu atât mai puternice cu cât tratamentul cu sămânţa dragostei este făcut mai des.
Eructaţii: după fiecare masă se consumă câteva seminţe de cardamom.
Digestie leneşă: cu 10 minute înainte de masă se iau cu puţină apă câteva seminţe de cardamom pisate în piuă. Nu doar digestia, ci întreg organismul se vor înviora imediat.

Lasă un comentariu