Magazinul este momentan inchis

Autobiografia Unui Yoghin (Ed. MIX)

50,00 lei

SKU: 1489CS Categorie:

Descriere

Cartea pe care o ţineţi acum în mână nu este una obişnuită. Este o comoară spirituală. A primi în inimi mesajul ei de speranţă, transmis tuturor căutătorilor spirituali autentici, este începutul unei mari aventuri. Acum, cu această traducere fidelă, ediţia originală din 1946 vă stă din nou la dispoziţie, cu toată forţa ei inerentă, întocmai aşa cum maestrul a prezentat-o iniţial.

După moartea autorului, în anul 1952, cartea adaptată şi revizuită s-a vândut în mai bine de un milion de exemplare şi a fost tradusă în 19 limbi, dat fiind că cele câteva mii de exemplare originale dispăruseră de mult în mâinile colecţionarilor. Această carte descrie în premieră pentru publicul occidental viaţa unui yoghin indian.

Yogananda descrie în detaliu anii numeroşi pe care i-a dedicat antrenamentului spiritual, sub îndrumarea plină de iubire a maestrului său, Sri Yukteswar din Serampore, revelând cu această ocazie lumea fascinantă, şi puţin cunoscută, a Indiei moderne. El explică pe înţelesul tuturor legile subtile şi foarte precise cu ajutorul cărora practicanţii yoga pot înfăptui minuni şi pot atinge revelarea sinelui.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Autobiografia Unui Yoghin (Ed. MIX)”